Anevrismul de aortă abdominală este o boală pentru care am un interes special.
Lunile trecute am operat un pacient cu anevrism de aortă abdominală care a fost diagnosticat cu câteva luni inante cu această boală, dar care nu a fost operat pentru că „teoretic” nu îndeplinea criteriile de operabilitate datorită dimensiunilor mici ale anevrismului.
Anevrismul are indicație operatorie dacă cel mai mare diamentru transvers al anevrismului depășește 5,5 cm. Peste această dimensiune riscul rupturii anevrismului este mare și de aceea este indicată repararea acestuia.
În cazul pacientului meu, dimesiunea anevrismului era mai mică de 5,5 cm însă avea o particularitate care nu a fost depistată până atunci: anevrismul era rupt, iar ruptură era acoperită cu un cheag de sânge, leziune ce nu a putut fi detectată decât după ce s-a efectuat o altă investigație angioCT în Spitalul Monza, București.
Motivul pentru care am decis reinvestigarea pacientului cu un nou angioCT a fost faptul că acesta avea dureri colicative abdominale periodice, nelegate neapărat momentul în care se alimenta, dar care i-a produs pacientului o reticentă în a mai mânca. Durerile colicative nu puteau fi explicate prin dimensiunea redusă a anevrismului.
Așadar pentru a stabili corect momentul intervenției chirurgicale în cazul anevrismelor de aortă este necesară corelarea atentă a simptomelor pacientului, cu investigațiile imagistice. Pe de altă parte, investigațiile imagistice angioCT-ul sau angioRMN-ul trebuie să aibă o înaltă rezoluție pentru a putea determina exact anumite modificări incipiente care pot face până la urmă diferența între viață și moarte.
Amânarea intervenției în acest caz putea duce la ruptura completă a anevrismului în cavitatea peritoneală, urmată de decesul pacientului.
